Sprijinea coltul camerei cu aripile sale, astepta sa se deschida usa camerei unde se afla Bianca, camera unde Andrei a intrat in fuga urmat de pasii calmi ai Carlei... Carla era acolo doar sa opreasca nebunia din Andrei, sa il opreasca in cazul in care va face o prostie... Sentimentele acestea de iubire nebuna, amestecat cu disperarea distantei, neputinta intelegerii il intrigau, ingerul nu intelegea de ce se chinuie omul Andrei sa inteleaga ceva ce este simplu, de ce se cauta o explicatie complexa la ceva simplu... De ce oamenii isi distrug singuri fiinta prin intrebari care nu vor avea niciodata raspunsuri, doar raspunsuri pe care ei si le doresc, si totusi se inseala...
Aripile ii tresarira, suflet prost ai fost lasat sa o vezi pe cea care ai ucis-o, si tu... Tu inca te asezi in genunchi langa moartea ta, inca o privesti tamp, inca o atingi desi ii cunosti fiecare parte a trupului, inca ti se impleticesc picioarele in fata frumusetii ei...
Mana dreapta i se intinse catre sabia mortii, sabia care ii decupase sufletul din trup, se intoarse brusc catre usa camerei in care Bianca dormea, iar Andrei se chinuia sa gaseasca iesirea din nebunia iubirii, daramand inconstient sentimentele sale, pe care nu le vedea, erau lucruri materiale inca pentru el...
- Carla, e timpul sa il scoti de aici, spuse ingerul lasand usa sa se inchida in spatele aripilor sale. Isi deschidea usor aripile lasand lumina dinlauntrul lor sa invadeze camera, facand fiecare piesa de puzzle compusa de Andrei sa dispara, totul era o imagine compusa de el... Inca nu realiza ca tot de ce s-a temut, ce nu a spus il vor bantui, si totusi era singurul loc in care putea sa faureasca tot ce dorea asa cum dorea.
- Bianca, strigatul lui Andrei invada lumina calma din jurul sau, o vedea pe Bianca alunecand pe razele de lumina, fugind intre aripile ingerului, si ea dormea...
- Andrei, nu fii tampit! Ai putut sa o vezi sa o atingi, dar era doar imaginea pe care tu ti-o doreai, imagine de care tu nu ai avut-o, inca nu intelegi, spuse Carla incet.
Totul se invartea, devenea din ce in ce mai confuz "- Vei invata, vei intelege" erau cuvintele rostite de inger, cuvinte care ii se loveau sec de timpane, nu intelegea nimic, nu invata nimic, doar imagini repetitive care deveaneau realitate, doar sentimente ratacite, rabufnite, stinse...
- Andrei, striga ingerul. Privirea ta difuza inca nu pricepe nimik...
Se intoarse incet catre el, lacrimile ii inundau ochii, mainile ii tremurau, simtea nevoia sa ucida, imaginile erau doar ale lui de ce a trebuit sa i le ia, de ce totul s-a transformat in lumina, si Carla... Carla nu i-a luat apararea, Bianca a disparut sub aripile ingerului...
- Poftim Andrei, ia asta, spuse ingerul intinzandu-i sabia sa.
Privea turbat taisul cald care il decupase din propriul trup, sufletul dorea sa ucida. Atinse repede manerul sabiei care ii strapungea mana, era ca un ghimpe de gheata care ii exploda in mana. Ochii ii erau turbati, putea simtii nebunia din ochii sai, se indrepta grabit cu sabia in mana, ea era tinta lui, infasca puternic manerul sabiei gonind nebuneste catre Carla, voia sa o ucida, sa ii simta ultima rasuflare in mainile sale...
(va urma...)
