...

O ramura din teiul batran ii scrijelea dorul pe geamul camerei goale... era din nou dimineata fiecarei zi triste lipsita de el, ghemuita in patul ei privea pierduta ramura ce ii scria povestea... Trupul ei striga parfumul pierdut intr-o noapte de vara, buzele ei insangerate de muscaturile vantului, disparitia lui... o vibratie timida o facu sa tresara, era sunetul telefonului ei, se intinse spre el, gandurile fiindu-i difuze in imaginile iubirii pentru el...
- Buna dimineata, spuse vocea din telefonul tremurand in explozia bucuriei ...

un rau

Din palma lui raul curgea furiband, alunecand tumultos in lumea lor, in imaginea pe care Andrei si-o crease. O vedea pe Carla cautandu-i stralucirea ochilor, ingerul incerca sa zambeasca dar nebunia lui Andrei nu cntinua sa se opreasca, incerca orice sa fie fericit, dar nu isi facea decat rau. Si el l-a lasat, in agonia sa Andrei s-a aruncat in foc dupa Bianca, a creat o alta lume, doar a lui si a ei.
Inchizand podul palmei sugruma siruoiul raului, il facea sa sece precum inima lui Andrei... Isi deschise aripile distrungand lumea aceea imaginara, era deja suficient, e timpul ca Andrei sa se odihneasca, simplu doar sa se odihneasca, il atinse usor furandu-i orice vis traire sau sentiment, il inchise pe Andrei simplu, la fel cum Andrei ar fi stins pe vremuri lumina din camera sa... Si el dormea...
- Cat de fericit este in nebunia lui, si-a creat singur imaginea, lumea, iubita, iubirea. Alearga in van dupa el, ea, ei, se bucura, plange... Carla, s-a aruncat singur in foc urland dupa Bianca... L-a stins si-a creat propria lume, dar in loc de Bianca are u J acum... Chiar este un om trist crescut in umbra sentimentelor, distrus de caderea frunzelor propriilor frustrari...
Tragea insetata din tigare, fumul ii ineca plamanii de mult morti, singurul ei viciu, dar trairile lui o faceau sa tresara, sa se simta din nou vie. Isi amintea intalnirea lor, cand in nebunia ei de cunoastere era sa il ucida, si ingerul....
- Da, tot ce ii lipseste, tot ce nu a avut parte, tot ce l-a distrus, totul se reface in dorinta lui de a crea un nou... Un nou ce va deveni un inevitabil rezultat trecut. Si el stie asta dar se bucura, incearca sa amane cat mai mult momentul acela... A creau un rau care nu ii face decat rau.

cross

cross blog

..

Razele de lumina ii brazdau fata, albul ochilor sai se infruptau din acea lumina, irisul se dilita treptat cautand forma care se va arata in curand. Andrei simtea un tremurat launtric, stia ca ingerul va aparea, dar ii era teama, pentru prima data ii era teama de ingerul sau... Intinse mana instinctiv catre Carla strangand-o puternic, lumina ochilor sai se transforma in picaturi de apa, nebunia exploda in mintea sa...
- Carla, imi este teama pentru prima data, nu inteleg de ce. Este ingerul meu, dar imi este atat de frica de el, simt ca imi va face rau, nelinistea mea explodeaza in nebunia disperarii necunoasterii...
- Andrei, stapaneste-te! De ce ai sentimentul acesta, ai facut ceva care sa trezeasca astfel de sentimente in tine?
Imaginile se derulau in sens invers in mintea lui, incerca sa caute greseala sa o analizeze cu Carla inainte sa ajunga ingerul... Nu gasea nimic: săculeţul negru cadorile de Crăciun, masca veneţiana, coltul de veghe din perete, discutiile cu Carla, harta desenată cu palma, cutia din carton roz, sufletele verzi care dispareau.. Nu gasea nimic, nu intelegea sentimentul si reactia lipsea cu desavarsire...
Lumina se stinse, in spatele ei nu era nimeni, ingerul nu venise, se simtea linistit acum, frica ii disparuse, tremuratul se calmase, ii dadu drumul Carlei, simtind lacrimile care ii scaldau obrajii, linistea incepea sa se instaleze.
- De ce iti este frica Andrei?
Vocea, vocea aceea ii exploda timpanele, nu intelegea cum. Cum a aparut ingerul, din lumina nu venise nimeni, nu intelegea... Cuvintele i se spargeau in gat, limba ii era moarta, incerca sa articuleze dar frica il distrugea...
- Om prost, chiar crezi ca eu apar decat din lumina? Aici esti adus de mine, este locul in care eu te-am adus sa inveti, sa intelegi... Si tu ce faci? Repeti aceleasi sentimente de regret turbat, de neputinta disperanta, de agonie prosteasca... Ce ai invatat pana acum? Ai vrut-o pe Bianca, ti-a dat-o. Ai vrut sa ucizi te-am lasat, singurul amanunt este acela ca sabia mea nu o poate ucide pe Carla, dar te-am lasat... Setea ta disperata de a ucide atunci cand nu intelegi ma amuza.
"Setea ta disperata de a ucide atunci cand nu intelegi ma amuza, Setea ta disperata de a ucide atunci cand nu intelegi ma amuza, Setea ta disperata de a ucide atunci cand nu intelegi ma amuza, Setea ta disperata de a ucide atunci cand nu intelegi ma amuza", cuvintele ingerului ii sfasiau mintea, ingerul scria in sufletul lui Andrei.
Aripile ingerului se deschisera lasand sa se vada sub ele o camera de foc, un foc in care ardea un copac. Era copacul lui! Copacul nebuniei
- Biancaaaaaa, urla Andrei aruncandu-se in interiorul flacarilor...
(va urma...)

cross blog

cross

un gol de suflet

Sprijinea coltul camerei cu aripile sale, astepta sa se deschida usa camerei unde se afla Bianca, camera unde Andrei a intrat in fuga urmat de pasii calmi ai Carlei... Carla era acolo doar sa opreasca nebunia din Andrei, sa il opreasca in cazul in care va face o prostie... Sentimentele acestea de iubire nebuna, amestecat cu disperarea distantei, neputinta intelegerii il intrigau, ingerul nu intelegea de ce se chinuie omul Andrei sa inteleaga ceva ce este simplu, de ce se cauta o explicatie complexa la ceva simplu... De ce oamenii isi distrug singuri fiinta prin intrebari care nu vor avea niciodata raspunsuri, doar raspunsuri pe care ei si le doresc, si totusi se inseala...

Aripile ii tresarira, suflet prost ai fost lasat sa o vezi pe cea care ai ucis-o, si tu... Tu inca te asezi in genunchi langa moartea ta, inca o privesti tamp, inca o atingi desi ii cunosti fiecare parte a trupului, inca ti se impleticesc picioarele in fata frumusetii ei...

Mana dreapta i se intinse catre sabia mortii, sabia care ii decupase sufletul din trup, se intoarse brusc catre usa camerei in care Bianca dormea, iar Andrei se chinuia sa gaseasca iesirea din nebunia iubirii, daramand inconstient sentimentele sale, pe care nu le vedea, erau lucruri materiale inca pentru el...

- Carla, e timpul sa il scoti de aici, spuse ingerul lasand usa sa se inchida in spatele aripilor sale. Isi deschidea usor aripile lasand lumina dinlauntrul lor sa invadeze camera, facand fiecare piesa de puzzle compusa de Andrei sa dispara, totul era o imagine compusa de el... Inca nu realiza ca tot de ce s-a temut, ce nu a spus il vor bantui, si totusi era singurul loc in care putea sa faureasca tot ce dorea asa cum dorea.

- Bianca, strigatul lui Andrei invada lumina calma din jurul sau, o vedea pe Bianca alunecand pe razele de lumina, fugind intre aripile ingerului, si ea dormea...

- Andrei, nu fii tampit! Ai putut sa o vezi sa o atingi, dar era doar imaginea pe care tu ti-o doreai, imagine de care tu nu ai avut-o, inca nu intelegi, spuse Carla incet.

Totul se invartea, devenea din ce in ce mai confuz "- Vei invata, vei intelege" erau cuvintele rostite de inger, cuvinte care ii se loveau sec de timpane, nu intelegea nimic, nu invata nimic, doar imagini repetitive care deveaneau realitate, doar sentimente ratacite, rabufnite, stinse...

- Andrei, striga ingerul. Privirea ta difuza inca nu pricepe nimik...

Se intoarse incet catre el, lacrimile ii inundau ochii, mainile ii tremurau, simtea nevoia sa ucida, imaginile erau doar ale lui de ce a trebuit sa i le ia, de ce totul s-a transformat in lumina, si Carla... Carla nu i-a luat apararea, Bianca a disparut sub aripile ingerului...

- Poftim Andrei, ia asta, spuse ingerul intinzandu-i sabia sa.

Privea turbat taisul cald care il decupase din propriul trup, sufletul dorea sa ucida. Atinse repede manerul sabiei care ii strapungea mana, era ca un ghimpe de gheata care ii exploda in mana. Ochii ii erau turbati, putea simtii nebunia din ochii sai, se indrepta grabit cu sabia in mana, ea era tinta lui, infasca puternic manerul sabiei gonind nebuneste catre Carla, voia sa o ucida, sa ii simta ultima rasuflare in mainile sale...

(va urma...)

trezirea

Din mijlocul linistei sale rade slab, sters, rece. Isi scutura aripile grele, ascultand dicutia sufletului Andrei cu Carla. Ea il va face sa inteleaga sau il va arunca din nou in haosul disperarii, hmmm.... si il va certa pentru ca el, Andrei inca nu poate sa inteleaga unde este si de ce...

O camera si un geam sunt ce ii pot oferi momentan, imaginea din spatele ei este chiar imaginea pe care el si-o construieste singur, Andrei suflet trist, inca te scalzi in sangele cald si plin de ciulini din viata ta, inca nu...

Se uita la intriga fetei lui, la neputinta nebuniei, vei intelege isi spuse ingerul stergand o urma de lacrima care ii brazda obrazul, o lacrima ce cauta asta pe fata lui, el care era doar un ghetar cald, prea mult timp petrecut langa oameni, prea mult timp incep sa ii creeze sentimente? Inspira aerul putrezit al sufletului Andrei, deschide usa camerei unde ei stateau de vorba, Carla tragea cu putere din tigare, singurul viciu de care ea nu a putut sa scape, si ea tot de el a fost ucisa... prea mult timp....

- Carla, Andrei este special si are nevoie de tine sa inteleaga, sa desluseasca ceea ce tu ai invatat in atata eternitate, si totusi tot un om ai ramas si tu, nu poti scapa de fumat, inca iti tremura mana cand te enervezi, si nu este un bou, este doar un suflet ca si tine...

Se uitau amandoi la ingerul lor, simteau raceala din vocea lui, dar caldura aripilor sale le dadeau siguranta pustiului. Carla simtea fulgerele din ochii sai cum ii strapungeau mintea, cum o arunca in abisul nebuniei sale, stia ca o poate arunca in disperare doar cu un gest.

- Da, ai dreptate, spuse Carla lasandu-si privirea spre pardoseala rece, imi pare rau, dar a trecut atat de mult timp, imi era poate dor sa pot discuta cu un suflet.

Se apropie de ea, simtindu-i corpul vibrand de teama, fata ii devenea rece stiind ca daca o va atinge va strabate din nou haosul amintirilor ei, amintiri pe care le iubea atat de mult...

- Carla, trebuie sa ii explici, sa invete, nu sa inebuneasca in aceasi imagine repetitiva cu cei doi indragostiti. Erai aproape in setea ta nebuna de nou, erai aproape sa ii devorezi amintirile, sa il lasi gol, fara nimik si munca noastra s-ar fi terminat...

Andrei se uita pe geam, ii vedea pe cei indragostiti, dar auzea vocea ingerului, avea o caldura care ii oferea liniste, dar taia sec din Carla, o ranea, o tinea prinsa intr-un punct din spatiu in timp ce ochii ingerului fulgerau sufletul ei. Vedea tot ce se intampla, dar nasul ii era inca lipit de geam privind in golul celor doi indragostiti care tineau in mana masca plopului batran pe care el scrijelise ceva....

(va urma...)

Camera cu geam rotund

Camera cu geam rotund

...

Prada este continuarea textului unui prieten foarte bun. Pentru a intelege "Prada" va recomand sa cititi inainte ...
Vom face un link intre fiecare postare, pentru a nu pierde firul...

( va urma... )

prada

Isi atinge usor aripile, hmm este timpul sa isi ridice prada, ar fi putut sa o faca mai demult, dar agonia il va face sa inteleaga.... Andrei, om trist, pierdut si regasit in agonia disperarii... Vei afla un nume, ma vei vedea, un inger...
Isi incorda aripile precum un vultur care si-a vazut prada, atingand cu repeziciune infinitul alb de nori. Se indreapta spre prada lui, sufletul unui muritor, nici nu isi mai aminteste de cand nu a mai coborat, dar de data asta este altfel, simte o lacrima calda care i se prelinge pe obraz, de data asta e altfel.
- Andrei,sangele iti curge siroaie din ranile inca aburinde, plamanii tai sunt una cu pamantul, iar inima ta, inima ta scrijelita de nebunia dragostei tale incet se opreste, este obosita, trebuie sa te opresti... Nu vei mai trai Andrei,vei pleca departe in nesfarsitul universului meu, in lumina calda de soare a infinitului meu.
Aripile ii ating sangele cald, ochii agonizeaza facand totul sa se invarta, poti citi sfarsitul in ei. Intinde usor mana sa il atinga, ii simte prezenta calda dar indiferenta, ii simte inima rece dar caldura lui de inger il face sa zambeasca, un ultim zambet, o ultima atingere... intinde mana spre el, cerandu-si dreptul la moarte si liniste
- Tu, nu stiu cum te numesti dar ia-ma cu tine, distruge-mi neputinta muritore, opreste-mi durerea pe care o simt, si ia-ma in lumina, spuse Andrei cu vocea sugrumata de neputinta vietii care il paraseste...
Un zambet amar lumineaza fata ingerului,"e tipmul", isi spuse cautand cu mana-i rece manerul sabiei. Taisul ei uscat, avid de sange va termina totul... Sunetul ascutit al tecii parasite de caldura sabiei il face pe Andrei sa tresara, il vede, are chipul alb de marmura, in ochii lui nu vede nici o sclipire nici o urma de indoaiala sau ezitare, dar irisul lor il incalzeste. Se va sfarsii totul, va fi luat de un inger in infinitul cerului. Rasul lui devine zgomots, simtind taisul ascutit care i-a strapuns corpul, si din zgomot totul se termina cu un geamat, un geamat de liniste.
Ingerul isi ridica sufletul inca adormit din lesul lui Andrei, sufletul Andrei, e timpul sa paraseasca frontul nebuniei lui, vor merge departe si el se va trezi... Si ii va fi sete, va fi insetat de raul nestiintei, va fi avid de cunoaster, iar intrebarile lui seci vor rasuna in infinitul lui...
(va urma....

povestea ei

Feirbinte... mirosul tare de cafea o facea sa zambeasca, in curand se va trezii, si o va lua in brate... Se ridica pe varfuri, are nevoie de un scaun nu ajunge la cana de cafea, cana pe care el a tiparit poza lor si textul "Viata este atat dfe goala, iar zambetul tau dulce imi mangaie singuratea pustietatii, sclipirea ochilor mei sunt soarele rau, iar iubirea noastra universul!". Simte nodul in gat, nu poate scapa de el, de fiecare data cand citeste textul acesta, ce ar fi fost fara el, o pasare calatoare fara pamant, un fulg pierdut de zapada... isi plimba trupul gol prin bucatarie in cautarea zaharului, zahar de ce il cauta dar ei nu beau cu zahar, rade, inca e ametita de somn, ar fi bine sa faca un dus, poate se va trezi cand apa ii va mangaia corpul, si ca de fiecare data va folosii gelul lui.. Se indreapta agale spre dormitor, cu cana lui in mana inca aburinda, sigur il va trezi mirosul...
In pragul camerei scapa cana de cafea, el nu este.... camera incepu sa se invarteasca, capul ii vuieste, pe obraji incep sa curga lacrimi calde... alearga spre hol, dar hainele lui nu sunt, nimic din ce era al lui nu se regaseste, alearga, fuge, inebunita isi cauta telefonul, vrea sa il sune... Numarul il stie pe dinafara nu are nevoie de agenda, il apeleaza ridicandu-si ochii disperarii spre oglinda din hol "Te Iubesc, dar trebuie sa plec!", este scrisul ei, rujul ei roz. tamplele ii zvacnesc a disperare, mana ii tremura pe telefonul care suna fara raspuns, se prabuseste goala in mijlocul holului, gresia rece ii incalzeste nebunia, dar trupul nu mai simte nimic, sta ingenunchiata in fata oglindei... Plange, hohotele din plansetul ei se zdrobesc de indiferenta peretilor, iar lacrimile ii sunt de sange, sangele dragoste lui...
(va urma...)

povestea lui

Deschise ochii, cautand-o in pragul camerei, dar.... Cum? era acolo acum cateva momente, une a dsiparut? Se ridica brusc din pat incepand sa o strige, dar strigatul lui se lovea de peretii reci, rspunsul strigatului fiind linistea agoniei ce incepea sa i se instaleze in minte.
Incearca sa isi aduca aminte ce s-a intamplat, de ce nu este, de ce nu ii raspunde...
se prabuseste in patul gol si rece, care radia acum cateva momente de caldur dragostei lor. Unde este, intrebarea il rupea in bucati simtind nebunia singuratatii curgandu-i prin corp, strapungandu-i venele. Perna care ii adaposteste fata este patata de sangele lui, sangele neputintei lcrimilor sale... turbat dar calm isi da seama ca a fost un vis, a fost o noua transpunere a dorului care il mistuieste. Ea, ea a plecat si nu acum, a plecat demult lasandu-i scris pe oglinda cu rujul ei roz care il simte inca pe buze dupa atata timp."Te Iubesc, dar trebuie sa plec", atat a ramas din amintirea ei, un inscris care ii manjeste si acum oglinda, a fost un vis... un dulce vis de dor....
(va urma...)

povesea lor(2)

Inca nu. Inca nu vrea sa se trezeasca, desi ea il priveste goala din pragul camerei, inca vrea sa mai leneveasca. Stie ca este ultima data cand ea il va privii, este ultima data cand vor fi unul... Sentimentele contradictori nu l-au lasat sa doarma, dar l-a rasfatat dragostea ei, incearca sa amane momentul despartirii lor, inca nu vrea sa se simta gatuit de cuvintele care vor iesi in dimineata calda de vara, cuvinte care o vor inebunii, o vor arunca in haosul disperarii, dar... Dar, a fost un dar pentru el dragostea ei, vor urma intrebari, lacrimi, disperare, agonie, iar el va privii rece. Oare?
Oare va putea sa o priveasca in ochi si sa ii spuna adio? Il inebuneste ploaia intrebarilor care vor urma, tunetul stins al plansetului ei, lacrimile care ii vor umezii tricoul, dorinta amandoura de a se strange in brate... Zidul sau a fost distrus de o privire, un zambet de vara, o atingere catifelata de trandafir...
In drumul sau plin de amintiri si sentimente s-a impiedicat de o farama de stralucire, s-a oprit, a privit-o si a transformat-o in lumina vietii lui, dar acum va trebui ca ea sa devina luna noptilor apasatoare din intunericul inimii sale pustii... Inima sa zdrentuita de falcile grele si ascutite ale indiferentei ei, si totusi intreaga prin iubirea inimii ei...
(va urma...)

povestea lor (1)

Privea tavanul gandindu-se la el, inca simtea atingerea catifelata a buzelor sale care ii dezmierda buzele, infruptandu-se din carnea calda a buzelor ei. Inca simtea limba sa jucandu-se pe gatul ei, stergandu-i mirosul de parfum, lasandu-i un gust amar, si el se stramba, dar jocul dragostei lor o incalzea, o facea sa isi muste usor buzele. Ea inca tremura la gandul atingerilor lui, inca se bucura de sticlirea rece plina de dorinta din irisul ochilor lui, inca geme de fericirea dragostei lor. De mult nu s-a mai simtit asa, de ceva vreme nu mai simtise explozia extazului...
Isi intoarce privirea tulbure catre marginea patului, il vede dormind cu zambetul ei pe buze, priveste pieptul lui in adancul caruia s-a ascuns de atatea ori, isi doreste sa il atinga usor cu varful degetelor, sa se joace cu limba pe buzele lui, dar somnul lui este atat de dulce si chipul luminat de razele calde ale soarelui de primavara.
se ridica usor lasand sa alunece in urma sa cearceaful pacatelor lor, indreptandu-se lenes catre bucatarie. Ii place goliciunea sa, dar sclipirea de nebunie din ochii lui... sclipirea dulce a dorintei.
(va urma...)

va fi o poveste?

Demult, tare demult.... asa incepe melodia... dar demultul lor este trecutul lui, strigarea lor este tipatul lui de disperare, hmm mereu trist mereu singur.... imi fumez tigarea si ma uit la disperarea singuratatii, la tristeatea nelinistii, la neputinta distrugerii inimii sale... las scrumul sa cada in aorta inimi sale.... ingerul meu, scumpul meu esti atat de maret si atat de singur, ai fost vesel privind prin fereastra ochilor ei in haul sufletului tau... dar acum nu stiu ce sa mai ma fac cu tine.... esti o poveste.... devenita realitae, sau o nebunie dulce a inimiii mele. privesc aripile tale cum le pot ingreuna cu o atingere sau le pot face sa zboare cu un suflu cald din nebunia tristetii mele.... doar o poveste.... o poveste care va urma sa fie scrisa in ochii matzii si goli ai irisului purpuriu... va fi o poveste....

alungat

Merge lovindu-si gleznele una de cealalta la fiecare pas. Il mananca in talpa si-si scarpina amorteala apriga de pe picior. In gandul... Hmm... Andrei... om trist... om singur... in gandul tau sta cuibarita imaginea patului cu trandafiri si sarutul ei strigator care iti sparge tipanele, iti cutreiera cele mai ascunse ganduri, te face sa tremuri in nebunia ta dulce de indragostit pierdut pe drumul disperarii, ucis de piatra agoniei sale... Andrei... visezi o casa cu voci ce rad, cu sunet de chitara sau cantec de tonomat, intr-o zi de vara dar totusi e noapte ploioasa.... ma faci sa rad, dar si sa tac, desi nu poti sa ma auzi... Priveste e doar fagul tau, batranul fag, ce se va hranii cu seva mintii tale, cu sudoarea ce iti va curge pe tample, cu sangele stramosilor tai, si cel mai trist si cu sangele tau, iar el va fi acolo n fiecare zi in fiecare an, in timp ce tu.... tu vei fi pe front.... sau agonia mintii tale va distruge fagul batran uscat si scrijelit de unghiile dorintei tale de a o vedea o data, de a-i simti adierea de primavara a suflarii sale de curva.... dar tu vei fi pe front... si frontul vei fi tu....

trezirea

Incet isi ridica ochii grei din pumnii palmelor sale, adierea rasuflarii lui il inspaimanta, norii plumburii ai glasului sau il trezesc... Cine esti, de ce imi distrugi linistea sufleteasca.... Tu, hmm tu esti doar un om Andrei, de ce imi atingi aripile cu disperarea lacrimilor tale, ce vrei tu sa inteleg din agonia ta?
Pacat, pacat ca nu ma poti auzi, dar nelinistea ta ma cutremura, firea ta omeneasca ma intriga, trairile tale, sentimentele tale, nebunia ta dulce... un foc albastru cu sange negru ce se va stinge intr-o mana de cenusa.... cat de simplu esti ca om, dar greu de inteles ca suflet... Da Andrei o sa incerc sa inteleg ce vrei, cine esti, dar nu voi veni langa tine, iar soaptele mele vor fi adieri de vant....

ma gandeam....

stii ma gandesc daca soarele rasare odata cu zambetul tau, sau daca luna apune cand iti sterg lacrima calda a diminetii de vara, ma gandesc daca zambetul tau este cel care imi alinta dimineata, daca privirea ta care ma face sa ma simt infim in fata dragostei tale ma face totusi mare, daca lumina ochilor tai imi inalta aripile si ma fac sa zbor, sau daca.... sau daca... hmmm pot sa te am intr-o mie de feluri dar ma pot pierde intr-o secunda in caldura atingerilor tale, ma faci sa ma simt mic desi in ochii tai sunt un zeu... un zeu, dar eu sunt un inger... si totusi in adancul inimii tale se ascunde inima mea, sau se ascund toate temerile mele.... as vrea sa ma vezi, dar albul irisului tau te fac sa fi oarba, as vrea sa vezi ce sunt dar stralucirea inimii mele te-ar putea orbii oricand, as putea stinge diamantul ochilor tai, as putea sa te transform intr-o fantasma doar printr-o imbratisare a sufletului meu, dar totusi prefer sa te prefac in ingerul meu.... in ingerul ce nu pot fi, negura sufletului tau as putea sa o fac sa dispara, dar nu ai mai fi tu.... scrumul sufletului meu ar devenii lumina inimii tale... ai putea sa devii ceea ce sunt eu? e ciudat nu am vrut sa te fac un inger, dar ce este aceea care lumineaza biata unui inger? stii iti poti spune ca esti unica in mii de feluri, dar felul in care o fac eu este simplu, unic angelic, decii irisul ochilor mei tulburii, sunteul surasului meu, lacrima durerii care ma apasa in noptile lipsite de lumina... si totusi eu sunt un inger iar tu privirea, trairile si zambetul meu.... hmmm... si totusi poti distruge totul cu un zamet, un cuvant sau o privire, in timp ce ingerul va fi singurul care va sta din nou in noaptea rece cu obrajii brazdati de raceala lunii,cu lacrimile ce se zdrobesc de asfaltul rece si aripile mult prea grele, insangerate in inima indiferentei tale.....