povesea lor(2)

Inca nu. Inca nu vrea sa se trezeasca, desi ea il priveste goala din pragul camerei, inca vrea sa mai leneveasca. Stie ca este ultima data cand ea il va privii, este ultima data cand vor fi unul... Sentimentele contradictori nu l-au lasat sa doarma, dar l-a rasfatat dragostea ei, incearca sa amane momentul despartirii lor, inca nu vrea sa se simta gatuit de cuvintele care vor iesi in dimineata calda de vara, cuvinte care o vor inebunii, o vor arunca in haosul disperarii, dar... Dar, a fost un dar pentru el dragostea ei, vor urma intrebari, lacrimi, disperare, agonie, iar el va privii rece. Oare?
Oare va putea sa o priveasca in ochi si sa ii spuna adio? Il inebuneste ploaia intrebarilor care vor urma, tunetul stins al plansetului ei, lacrimile care ii vor umezii tricoul, dorinta amandoura de a se strange in brate... Zidul sau a fost distrus de o privire, un zambet de vara, o atingere catifelata de trandafir...
In drumul sau plin de amintiri si sentimente s-a impiedicat de o farama de stralucire, s-a oprit, a privit-o si a transformat-o in lumina vietii lui, dar acum va trebui ca ea sa devina luna noptilor apasatoare din intunericul inimii sale pustii... Inima sa zdrentuita de falcile grele si ascutite ale indiferentei ei, si totusi intreaga prin iubirea inimii ei...
(va urma...)